MieFeb24

Concurs “Aventura si mister” - Martie 2016

Regulamentul CLUBULUI DE CARTE AVENTURĂ & MISTER

 

 

CLUBUL DE CARTE AVENTURĂ & MISTER, înființat de Asociaţia Corint Pro Lectura şi Corint Junior în cadrul proiectului Paşaport pentru cultură, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, se adresează elevilor din clasele III – VIII și își propune să stimuleze interesul elevilor pentru lectură şi promovarea literaturii pentru copii, românească şi străină.

 

Contextul proiectului

 

 

Discount 40% - 20.17 Lei 

Primii 100 de elevi inscrisi primesc o carte cadou!

 

Social. Dezvoltarea gustului pentru lectură şi a deprinderilor de a citi începe de la vârstele mici. Lectura educă, dezvoltă orizontul cultural şi facilitează integrarea socială a individului. Absenţa lecturii (literare sau ştiinţifice) sau slaba preocupare a copiilor pentru lectură favorizează eşecul şcolar, comunicarea slabă sau defectuoasă, inadaptarea socială.

În acest context, Asociaţia Corint Pro-Lectura și Corint Junior lansează o campanie naţională pentru încurajarea cititului, pentru formarea unui gust literar adecvat fiecărei vârste, pentru stimularea creativităţii în domeniul literar şi pentru încurajarea acelor talente literare care până acum nu şi-au găsit modalitatea ideală de exprimare, finalizată prin concursul de creație literară IMAGINEAZĂ-ȚI AVENTURA VIEȚII TALE.

Educaţional. Absenţa unor lecturi adecvate vârstei şi nivelului de înţelegere al elevilor atrage după sine, încă din primele clase, o limitare a posibilităţilor de însuşire a cunoştinţelor de cultură generală, indiferent de disciplina de învăţământ şi, de aici, o demotivare pentru lectură care poate genera eşecul şcolar.

Este adevărat că, în ultima perioadă, interesul copiilor şi al tinerilor se îndreaptă mai mult către spaţiul virtual, aşa că am ales o cale combinată pentru a-i atrage către lectură: folosesc suportul clasic pentru lectură şi îşi exprimă creativitate în scris online, într-o secţiune special creată pe site-ul www.aventurasimister.ro.

Obiective generale

Stimularea gustului pentru lectură, crearea şi întreţinerea obişnuinţei de a citi, ca activitate constantă pentru perioada şcolară, dar şi pentru întreaga viaţă, ridicarea nivelului de cultură prin lectură.

• Dezvoltarea interesului elevilor pentru valorificarea cunoştinţelor acumulate prin lectură, în cadrul secţiunilor dedicate din www.aventurasimister.ro și la prezentările de carte live.

• Stimularea interesului elevilor pentru crearea unei biblioteci personale, ca deprindere pentru întreaga viaţă.

• Cărțile prezentate în cadrul Clubului de Carte vor putea fi achiziționate de către membrii clubului la un preț cu cel puțin 35% mai mic decât cel din librării.

• Membrii clubului vor beneficia de transport gratuit.

• Profesorii care vor participa activ la implementarea proiectului vor primi adeverințe de participare.

 

Mecanismul clubului şi activităţi

 

·         Coloana vertebrală a acestui club de carte va fi constituită dintr-un concurs de creație literară pentru copiii din clasele III – VIII, sub denumirea IMAGINEAZĂ-ȚI AVENTURA VIEȚII TALE.

·         Grupul-ţintă al proiectului va fi constituit din aproximativ 50 de unităţi şcolare din București și împrejurimi, unde Asociaţia Corint Pro Lectura şi Corint Junior vor susține lunar prezentări de carte. La fiecare prezentare vor participa un reprezentant al editurii și un scriitor de cărți pentru copii, care vor promova în rândul elevilor beneficiile lecturii, vor prezenta cartea lunii respective, vor citi un scurt fragment din carte și vor iniția un concurs interactiv – Descoperiți în ce loc din școală am ascuns cartea lunii? Elevii vor completa o fișă cu 10 întrebări și indicii. Pe baza răspunsurilor corecte, vor reuși să descopere unde a fost ascunsă cartea. Primii trei elevi care răspund corect vor câștiga un pachet compus din: cartea lunii + tricou + pix Aventură & Mister. La finalul prezentării, elevii vor primi pliantul Ghidul povestitorului – pliant care îi va ajuta în elaborarea de scurte eseuri. Dintre eseurile realizate de elevi, profesorul coordonator le va selecta pe cele mai bune și le va trimite în format electronic (document text) la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau prin poștă la adresa: Editura Corint Junior, Str. Mihai Eminescu nr. 54A, București sector 1, cod poștal 010517. Opțional, fiecare poveste poate fi însoțită de unul sau mai multe desene sugestive. Eseurile primite vor fi încărcate pe site-ul www.aventurasimister.ro. Eseurile cu cele mai multe vizualizări/voturi ale utilizatorilor vor câștiga premii extraordinare. Premierea va avea loc în mai 2016, la Târgul Internațional de Carte Bookfest.

·         Pentru că acest club de carte este unul național, vă prezentam mai jos mecanismul de desfășurare în cadrul unităților școlare unde nu vom avea prezentări de carte.

-       Toate unitățile școlare din baza noastră de date vor primi lunar invitații de înscriere în cadrul clubului de carte. Invitația va cuprinde: prezentarea cărții, un capitol din cartea lunii, pliantul Ghidul povestitorului, pliant care îi va ajuta în elaborarea de scurte eseuri.

-       Dintre eseurile realizate de elevi, profesorul coordonator le va selecta pe cele mai bune și le va trimite în format electronic (document text) la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau prin poștă la adresa: Editura Corint Junior, Str. Mihai Eminescu nr. 54A, București sector 1, cod poștal 010517.

-       Opțional, fiecare poveste poate fi însoțită de unul sau mai multe desene sugestive.

-       Eseurile primite vor fi încărcate pe site-ul www.aventurasimister.ro. Eseurile cu cele mai multe vizualizări/voturi ale utilizatorilor vor câștiga premii extraordinare. Premierea va avea loc în mai 2016, la Târgul Internațional de Carte Bookfest.

-       Înscrierea în clubul de carte va fi activată după o primă comandă pentru primii 10 membri. Înscrierea se poate face on-line pe site-ul www.pasaport-cultura.ro.

·         Calendarul cărților propuse lunar pentru lectură:

-       CARTEA LUNII IANUARIE: Misterul din Hanul Pungașilor de Kate Milford

-       CARTEA LUNII FEBRUARIE: Insula Doctorului Libris de Chris Grabenstein

-       CARTEA LUNII MARTIE: Evadare din biblioteca domnului Lemoncello de Chris Grabenstein

-       CARTEA LUNII APRILIE: Nesfârșita goană după elefant de Gillian Cross

-       CĂRȚILE LUNII MAI: Uluitorul Broccoli Boy de Frank Cottrell Boyce și Vânătorii de comori de James Patterson & Chris Grabenstein

 

Se pot înscrie la concurs (conform regulamentului) elevii interesaţi din clasele III-VIII.

Cărţile din lista de concurs au fost selectate de membrii echipei de proiect în concordanţă cu programele şcolare şi cu recomandările elaborate de minister în privinţa lecturilor extracurriculare ale elevilor.

 

Toate activităţile din cadrul clubului de carte vor fi comunicate în secţiunea dedicată din site-ul www.aventurasimister.ro.

Alte informaţii pot fi obţinute telefonic, la numărul 021.319.88.33/fax:021.319.88.66, mobil: 0758.255.410, sau pe e-mailAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

 

 

Preview is not available for this module

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Go to top