LunFeb22

Clubul atelierul de povesti

CLUBUL „ATELIERUL DE POVEŞTI” este propunerea Asociaţiei Corint Pro Lectura şi Corint Educaţional pentru Săptămâna altfelProiectul se va desfăşura anul acesta în perioada 18-22 aprilie în fiecare unitate de învăţământ preuniversitar, cu participarea elevilor şi cadrelor didactice.

Scopul acestui proiect, ce se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (conform protocolului nr. 10776/22.10.2015, fiind aprobat pentru anul şcolar 2015-2016), este acela de a valorifica şi de a dezvolta talentele, preocupările extraşcolare şi competenţele tinerilor în domenii cât mai variate şi interesante, prin intermediul activităţilor nonformale, care să se plieze pe nevoile lor.

În prag de vacanţă, Săptămâna altfel rupe barierele monotoniei, ale procesului asimilare-reproducere, punând creativitatea elevului mai presus de orice curriculum şi programă şcolară.

Obiective generale:

• Stimularea gustului pentru lectură, crearea şi întreţinerea obişnuinţei de a citi, ca activitate constantă pentru perioada şcolară dar şi pentru întreaga viaţă, ridicarea nivelului de cultură prin lectură.

• Stimularea interesului elevilor pentru crearea unei biblioteci personale, ca deprindere pentru întreaga viaţă.

• Cărţile prezentate în cadrul CLUBULUI „ATELIERUL DE POVESTI” vor putea fi achiziţionate de către membrii clubului la un preţ cu  35% mai mic decât cel din librării.

• Membrii clubului vor beneficia de transport gratuit.

• Profesorii care vor participa activ la implementarea proiectului vor primi adeverinţe de participare.

CLUBUL ATELIERUL DE POVEŞTI” îi provoacă pe cei mici să se exprime în scris, prin desene şi fotografii, să îşi exerseze atenţia şi imaginaţia găsind soluţii, adăugând autocolante şi povestind întâmplări interesante. În plus, datorită ilustraţiilor fermecătoare, cărţile creează o lume minunată, care va fi, cu siguranţă, pe placul copiilor. 

BIBLIOGRAFIA PROPUSĂ PENTRU „ATELIERUL DE POVESTI”:

 

 

totul despre mami  scrie propria ta poveste cu printese  scrie propria ta poveste cu pirati   totul despre prietena mea cea mai buna

    19,90 RON           

12,93 RON

 

  19,90 RON          

12,93 RON

 

  19,90 RON          

12,93 RON

  19,90 RON          

12,93 RON

                   

 Inscrierea in CLUBUL ATELIERUL DE POVEŞTI” va fi activata duapa o prima comanda pentru primii 10 membri.Inscrierea se face on-line pe site-ul www.pasaport-cultura.ro .

Alte informaţii pot fi obţinute telefonic la 021.319.88.33/fax: 021.319.88.66, mobil: 0758.255.410, sau pe e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Preview is not available for this module

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Go to top