Trecut, prezent si viitor

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Autor: BYBOB WRITING 2426

Hristache Matei Florin, clasa a IV-a B

Școala Gimnazială Nr. 24, București

Profesor îndrumător Achim Doina

 

 

DESCRIERE: Alăturaţi-vă lui Bob şi găştii lui într-o aventură inimaginabil de interesantă! Nu o să credeţi ce se va întâmpla sau poate da! Oare Bob şi prietenii lui vor ieşi din încurcătură?

 

CITIŢI şi veţi afla!

 

CAPITOLUL I Perspectiva lui Bob

                         Mă duceam spre laboratorul lui Simon, A.K.A., în subsol, ca să iau o invenţie. Când ajung acolo, îl văd pe Simon cum lucrează şi îmi spun: O, nu, asta nu e de bine. Îl salut:

Hei, Simon, ce faci? îi spun eu prietenos.

─ Treabă.

─ Pot să iau...

Dar nu apuc să termin, că el spune:

─ Poţi să iei orice.

─ Super, dar la ce lucrezi?

─ La o maşinărie.

─ O să fie fără necazuri?

─ Nu stiu încă.

─ Mă duc să îi anunţ pe ceilalţi.

─ OK.

Mă duc să îi anunţ pe ceilalţi, dar trebuie să fiu atent, pentru că e posibil ca Jhon să fi făcut o capcană pentru Simon.

Urc încet treptele, ca şi cum ar fi cineva după uşă. Când pun mâna pe clanţă, uşa se deschide brusc, cad pe scări şi ţip, pentru că era o fantomă, apoi fug înapoi în laboratorul lui Simon.

─ Ce cauţi aici, parcă te duceai să îi anunţi pe ceilalţi? mă întreabă Simon.

─ F... f... f... f, spun eu înfricoşat.

─ Floare?

─ Fan... fan... fan...

─ Fantastic?

─ Fantoma! ţip eu.

Atunci Simon se apucă de cap. De fapt era John cu masca și spune:

─ Ha, ha, te-am păcălit!

─ Adică Simon nu face altă maşinărie?

 

------------- După 1 oră ------------

Simon ne sună pe toţi să venim în laboratorul lui.

─ V-am chemat aici să vă prezint... Teleportatorul o maşinărie care zboară cu viteza gândului în trecut, dar şi în viitor

─ Uaaaaaaauuuuu!!! spunem toţi.

─ Vreţi să vedem trecutul?

─ Daaaa! țipăm noi. 

Intrăm cu toţii în maşinărie. Simon apasă pe un buton şi într-o secundă se aude un pufăit îngrozitor. Apoi deschide uşa şi spune:

─ Bine aţi venit în Egiptul Antic!

Teodor face o fotografie.

           ─ Hai să căutăm piramidele! spune Dave.

 

CAPITOLUL 2 ─ Aventuri în Egiptul Antic

       ─ Mă întreb ce fel de mâncare au aici, spun eu.

─ Oricum tu mănânci orice, spune Dave.

─ Așa e. Aici sunt 3 piramide. Eu zic să ne despărţim, spuse Bob.

─ Bine. Eu cu Simon şi John, iar tu cu Teodor şi cu Mateo.

Eu şi Simon intrăm în piramida cea mai mare. Acolo vedem o mulţime de oameni care se închinau la o mumie făcând plecăciuni. Deodată, unul dintre ei îşi îndreaptă privirea către noi și strigă cât putu:

─ Intruuuuușșșșiiiiiiiii!!!

John se plimba neatent prin apropiere şi dădu peste o altă mumie, pe care o dărâmă.

─ Vor să ne fure mumiile! strigă un alt egiptean.

Noi o luăm la fugă imediat şi reuşim să ieşim afară în timp util, astfel că egiptenii nu reuşiră să ne prindă din urmă. Tocmai când urcam în maşinăria parcată pe nisipul auriu, apar şi Teodor, Dave şi Mateo, care urcă în fugă şi decolăm spre ... nu ştiu unde. Cam scurtă incursiunea în Egipt ... gândim toţi. Pufffffff! Am aterizat.

 

CAPITOLUL 3 ─ Piraţii au existat?

Puf! Din nou am aterizat, doar că de data asta nu ştim unde suntem. Simon deschide capsula.

     ─ Uau, unde suntem? întreabă Theodor.

     ─ Nu ştiu, spune Simon.

 Deodată apare o corabie.

─ Văd cumva o corabie de piraţi? zice Mateo. Am ajuns în vremea piraţilor?

─ Stai puţin, vrei să spui că piraţii au existat? intervin eu.

Theodor face o poză.

De nicăieri apare un tip bărbos, cu o burtă imensă, pe care bluza ce o purta nu putea să o acopere. Avea o țigară în colţul gurii şi un aer de şef.

       ─ Hei, voi de acolo, veniţi după mine!

Ca vrăjiţi, ne încolonăm după el şi urcăm pe corabia din faţa noastră. Era o corabie mare, cu multe butoaie la bord. Pe jos erau numai gunoaie. Ajungem la pupa, unde ne întâmpină un alt pirat, despre care aflăm că era şeful acestei ambarcaţiuni. Gândim acum că cel bărbos nu era decât un subaltern plin de el.

    ─ Şefu, m-am gândit că o să ne fie de folos gaşca asta de puşti.

     ─ Bine ai făcut! Îi punem la treabă imediat!

     ─ Hei, puştilor, aveţi de spălat podeaua aceasta până străluceşte, apoi curăţaţi camera de jos şi căraţi butoaiele astea în cămara aceea!

Neavând încotro, ne conformăm şi ne apucăm de spălat puntea. Terminăm repede. Mie îmi vine repede o idee de farsă. Ung podeaua cu unt, să fie alunecoasă, şi aştept să vină piratul-şef în inspecţie. Acesta nu apucă să calce bine pe punte şi alunecă prăbușindu-se peste mormanul de butoaie.

      ─ Ha, ha, ha, ţi-am făcut o farsă! strig eu.

      ─ Afurisitule, vei plăti!

      ─ Scuze, dar nu am niciun ban la mine.

      ─ Băieţi, hai să fugim!

Apucăm să fugim şi ne urcăm repede în maşinărie. Se pare că piraţii au existat.

      ─ Mergem în Vestul Sălbatic? întreabă Bob.

      ─ Mergem, răspundem noi.

 

 

CAPITOLUL 4 ─ Suntem nişte cowboy de elită

  ─ Wow, Vestul Sălbatic!

     ─ Cât o fi până ajungem în cel mai apropiat oraş?

     ─ Nu pare să fie departe. Haideţi la drum!

Au mers ei vreo jumătate de oră până au observat indicatorul Bine aţi venit în oraşul „Crosa de bronz”. Ne întrebăm de ce crosa? Şi de ce de bronz?

Simon îşi îndreaptă capul spre locul șerifului, care era de bronz.

─ Am o presimţire că şeriful acesta nu e tocmai un om bun, spuse Bob.

─ De ce?

─ Are locul lui de bronz şi oraşul se numeşte după asta, ca să nu mai spunem că oamenilor le e frică să iasă din case.

─ Haideţi, oameni buni, ieşiţi să vedem ce aţi strâns săptămâna asta! Hei, voi de acolo, ce aveti?

─ Noi? Nimic.

─ Se vede, nici haine bune nu aveţi, haideţi să vă dau eu!

─ Cred că te-ai înşelat că şeriful este rău, vrea să ne dea haine bune.

─ Dar de verificare ce zici?

─ Înţeleg că toţi locuitorii trebuie să strângă resturi nefolosibile de obiecte făcute din bronz pentru a construi o clădire nouă de bronz ce urmează să devină un simbol al oraşului.

 

--------- Peste zece minute -------

         ─ Gata, acum sunteţi îmbrăcaţi ca niste cowboy.

─ Super!

─ Aţi avut vreo problemă pe aici?

─ Nu. De ce?

─ Din cauza Bandei de argint - prădătorii care distrug totul pe aici. Am nevoie de ajutor ca să-i prind. Mi-au dat un mesaj în care spuneau că orașul meu este următorul.

─ O să vă ajutăm noi, dar avem nevoie de pistoale şi... de o... farsă, spuse John.

─ Mateo va fi momeala!

 

---------- Pe seară -----------

         ─ Totul e pregătit! Toată lumea pe poziţii!

Mateo scoate nişte pistoale. Bandiţii din Banda de argint se dau în spate un pas şi cad în groapa uriaşă, unsă de noi cu unt.

─ Vă mulţumesc că m-aţi ajutat să scap de ei, spuse şeriful! Drept răsplată pentru ajutor, vă dăruiesc hainele de cowboy.

─ Mulțumim! Cred că e timpul să mergem spre casă.

 

CAPITOLUL 5 ─ Ce s-a întâmplat cu prezentul?

În timp ce mama pregătea prânzul, noi ne aşezăm confortabil pe fotolii şi privim la televizor. La ştiri se anunţă că nişte zombi au evadat dintr-un laborator de cercetare şi oamenii sunt în pericol.

─ Ce joc este acesta? întreabă Bob.

─ Nu e joc. E viaţa reală. Probabil că au evadat din laboratorul nostru.

─ Vai de mine! Ce ne facem?

─ Anunţăm poliţia şi aşteptăm să ne vină ajutoare. Cu nişte pistoale cu tranchilizante îi prindem fără prea multe probleme.

─ Mda ... Probleme vom avea noi când vor afla de unde au evadat.

 

Dragi cititori, dacă doriţi să aflaţi ce s-a întâmplat cu Bob şi prietenii lui şi dacă ei vor reuşi să salveze prezentul, vă invit să citiţi volumul doi al cărţii mele. Pe curând!

Mai multe din această categorie: « Un super băiețel Dimensiunea »